Petrecerea de la castel

Sătucul de la poalele castelului a fost trezit în zori de glasul crainicului care citea în piață:

,,Preaiubitul nostru stăpân îi cheamă pe toți bunii și credincioșii săi supuși să ia parte la petrecerea prilejuită de sărbătoarea zilei sale de naștere.

Pentru fiecare se va pregăti un dar. Stăpânul cere însă, la rându-i, tuturor să-i dea o mână de ajutor: să binevoiască să aducă niște apă ca să umplem puțul castelului, de acum secat.

Crainicul reluă de mai multe ori vestirea, apoi o porni spre castel. În sat se răspândiră de îndată diverse zvonuri:

“- Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să poată să-i umple puțul… Eu voi duce o ulcică de apă: să-i ajungă!”

“- Ba nu, el mereu a fost bun și milostiv! De aceea eu voi duce un butoiaș!”

,,- Ba eu doar un degetar!”

,,- Iar eu un butoi!”

În dimineața petrecerii, pe drumul care urca spre castel se putea vedea un straniu alai: unii împingeau din răsputeri butoaie mari; alții vedre mari de apă; alții, luându-și în râs tovarășii de drum, duceau pe tăvi carafe mici sau ulcele cu apă.

Alaiul intră astfel în curtea castelului și fiecare, golind apa adusă și lăsând vasul într-un ungher, se îndreptă spre sala de ospăț.

După fripturi, vinuri, dansuri cântece, stăpânul mulțumi tuturor și se retrase. 

,,- Și darul făgăduit?” mormăiră unii nemulțumiți în timp ce alții vădeau o bucurie deplină”: ,,- Stăpânul nostru ne-a dăruit cea mai minunată petrecere!” 

Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia vasul în care adusese apa; atunci izbucniră strigăte care iute se transformară într-o rumoare cu exclamații de bucurie sau urlete de mânie.

Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani de aur!

,,-Ah, dacă aș fi adus mai multă apă…!”      

,,Dați și vi se va da… căci vi se va măsura… cu aceeași măsură…!”

Related posts

Leave a Comment