Parchetul general, despre cazul Onea-Negulescu: S-a pus în mişcare acţiunea penală. Alţi 3 procurori şi 3 ofiţeri de poliţie, cercetaţi

Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție anunta ca au dispus extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față Mircea Negulescu si Lucian Onea. De asemenea, trei procurori și trei ofițeri de poliție judiciară sunt cercetati in dosar.

Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin ordonanța din 9.01.2019 au dispus extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
NEGULESCU MIRCEA, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiției, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată;
ONEA LUCIAN GABRIEL pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informațiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alți trei procurori și trei ofițeri de poliție judiciară, se arată într-un comunicat al Parchetului general.

“Faptele cercetate vizează modul în care cei doi inculpați și cei șase suspecți au efectuat acte de urmărire penală în dosare aflate în instrumentarea lor, existând suspiciunea constituirii unui grup infracțional organizat care ar fi acționat coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals”, mai precizează Biroul de presă al Ministerului Public.

Related posts

Leave a Comment

8 + 6 =