Balastieră ilegală descoperită în Prahova

Polițiștii din Albești-Paleologu au deschis un dosar penal și fac cercetări după ce în localitatea Cioceni a fost descoperită o balastieră ilegală.

Bugetul județului a fost suplimentat cu 9 milioane de euro

Consilierii județeni au aprobat rectificarea de buget, care va permite plata salariilor restante pentru angajații instituției din subordinea Consiliului Județean, dar și pentru asigurarea fondurilor necesare pentru bunuri și servicii pentru beneficiarii din centrele rezidențiale.

Trafic restricționat timp de patru zile în Sinaia. Rute ocolitoare

Traficul rutier va fi restricționat timp de patru zile în stațiunea Sinaia pentru organizarea festivalului Sinaia Forever. Potrivit Poliției Prahova, măsura va intra în vigoare azi la ora 12.00 și va expira duminică la ora 20.00.

Reacția Veolia după eșuarea negocierilor cu Primăria Ploiești privind tariful la gigacalorie

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a declarat ieri că negocierile cu Veolia Energie Prahova privind tariful la gigacalorie au eșuat .

Poliţia prahoveană scoate la concurs două posturi de ofiţeri

Persoanele care își doresc o carieră în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova se pot înscrie la concursul organizat pentru ocuparea a două posturi – ofițeri în domeniul investigării criminalității economice – prin încadrare directă.

Măsuri de prevenire a pestei porcine africane în Prahova

În Prahova nu au apărut focare de pestă porcina africană și nu există nicio suspiciune de pestă porcină africană. Cu toate acestea, având în vedere că în județele vecine a fost confirmat prezența virusului, autoritățile din Prahova au stabilit un set de măsuri de prevenire a bolii.

Lidl va consrui primul magazin din mediul rural din Prahova la Blejoi

Surse din piața de retail au confirmat pentru observatorulph.ro că Lidl va construi un magazin în zona sensului giratoriu de la Rompetrol, la intersecția DN 1 A cu DN 1 B.

Indivizi care inselau prin metoda ” Accidentul”, prinsi de polițiștii prahoveni

Poliţiştii prahoveni sunt în curs de finalizare a unui dosar penal care are ca obiect comiterea de înşelăciuni prin aşa-numita metodă „Accidentul“.

Caravana Filmelor TIFF se opreşte în Ploieşti

Între 14 – 16 septembrie, Caravana Filmelor TIFF se opreşte în Ploieşti pentru un weekend cu filme premiate şi apreciate de publicul de pretutindeni.

O nouă taxă auto va intra în vigoare între 1 ianuarie 2019 şi 31 martie 2019

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că o nouă taxă auto va intra în vigoare de la 1 ianuarie – 31 martie 2019, urmând să fie nu doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul şi capacitatea cilindrică, dar şi alte componente ale maşinilor, potrivit Mediafax.