Onea si-a turnat colegii din DNA Ploiesti. Inregistrari cu procurori si politisti judiciari, depuse la Parchetul General

Prins in corzile unui dosar penal in care este acuzat de fapte grave, Lucian Onea incearca, prin toate mijloacele, sa-si salveze pielea.

Dupa ce a prezentat inregistrari cu fratii Cosma, facute in biroul sau de la DNA Ploiesti, inregistrari irelevante pentru acuzatiile care i se aduc, Onea a mai depus la Parchetul General si inregistrari cu colegi din DNA Ploiesti, tot in speranta ca marturiile acestora vor fi luate in considerare de procurorul de caz.

Mai exact, potrivit surselor noastre, in decursul ultimelor luni, Onea si-a inregistrat colegii procurori de la Ploiesti, dar si pe politistii judiciari in timp ce ii intreba daca au lucrat corect dosarele deschise pe numele lui Sebastian Ghita.

Din nefericire pentru Lucian Onea, valoarea unor inregistrari tardive, facute premeditat fix in perioada in care acesta era anchetat la Parchet nu au nicio valoare in dosar. Mai mult, se pare ca printre fostii colegi ai lui “Lucica” se afla cativa care sunt hotarati sa depuna denunturi in cazul in care se va ajunge la ei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *