,,Oh, Ramona!” Filmul serii de Valentine’s Day

Valentine’s Day a venit cu o premieră pentru cinematografia românească aducând pe marile ecrane cea mai aşteptată comedie a momentului. Dacă nu ai scos-o încă în oraş, nu te îngrijora, niciodată nu este timpul pierdut, iar de astăzi, filmul “Oh Ramona” se găseşte în cinematografele din întreaga ţară.

Aseară a fost premiera de gală a comediei “Oh, Ramona!”, “ocazia perfectă să o scoţi pe ea sau pe el în oraş”, potrivit opiniei celor care au văzut avanpremiera de miercuri.

La gala “Oh Ramona” au participat numeroase persoane publice precum Cristina Ich şi Alex Piţurcă, protagoniştii filmului, dar şi cupluri care au ţinut să-şi celebreze dragostea urmărind acest film.

”Cred că e o ocazie bună să ieşi în oraş, cu prietenii sau cu familia, dacă nu ai prieteni” a declarat actriţa Melanie Ebanks, interpreta rolului Carla.

Nu lipsesc nici amintirile din timpul filmărilor. Interpretul rolului principal, Bogdan Iancu îşi aminteşte cu amuzament de filmarea unei scene cu Melanie Ebanks, pentru care a trebuit să încaseze o palmă de 17 ori, numărul de duble cerute de regizor. ”Iar eu a trebuit să mănânc croissantul cu ciocolată de 17 ori”, a completat Melanie care a mărturisit de mai multe ori că nu prea găseşte ciocolata pe placul ei.

Holly Horne consideră scena filmată pe plajă drept cea mai grea, pentru că era o seară răcoroasă. ”La final ne-ai cerut să intrăm în mare şi era al naibii de frig” Cred că a fost cea mai dificilă filmare”, i-a spus interpreta Anemonei regizorului Cristina Jacob. ”Şi pentru mine a fost cea mai grea”, a recunoscut regizorul.

Comedia ”Oh, Ramona!” este ecranizarea bestsellerului românesc autobiografic ”Suge-o, Ramona!”, de Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Jacob. Filmul, cu Bogdan Iancu, Aggy K. Adams şi Holly Horne în rolurile principale, a fost lansat oficial în România pe 15 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor.

Related posts

Leave a Comment