Iohannis a fost urmărit penal şi nu şi-a dat demisia

Liviu Dragnea a declarat, luni, că președintele României a fost urmărit penal, menționând că șeful statului a fost vizat în 17 dosare.

“Mulţi procurori l-au descris ca un şef de clan, ca un şef de grup organizat, cu toarte acţiunile întreprinse în perioada în care a fost primar şi nu numai. Şi putem vorbi până la urmă de 17 dosare penale. Acest domn care vorbea cu atâta plăcere despre penalii din politică, despre penali care s-au cocoţat în vârful statului. În vârful statului stă preşedintele României, dumnealui s-a cocoţat în vârful statului. Spune că nu a fost niciodată urmărit penal. Minciună, a fost urmărit în mai multe dosare şi nu şi-a dat demisia, aşa cum cerea el unora să-şi dea demisia”, a declarat Liviu Dragnea la Parlament.

Related posts

Leave a Comment