Interes uriaș pentru Campionatul Mondial de handbal – S-a stabilit un nou record la vânzarea biletelor

Mondialul 2019 de handbal masculin care debutează joi în Germania şi Danemarca a stabilit deja un record, în privinţa vânzării biletelor, cu un total de 850.000 înainte de debutul competiţiei, relatează EFE preluată de Agerpres.


Recordul anterior la vânzarea biletelor era deţinut de CM 2007 din Germania, la care au asistat 720.000 spectatori. 

Din cele 850.000 bilete vândute, 500.000 sunt pentru partidele programate în Germania, care găzduieşte două grupe din prima fază, o grupă principală şi meciurile din semifinale. Restul de 350.000 bilete sunt pentru partidele din Danemarca, unde au loc două grupe din prima fază, o grupă principală şi finalele competiţiei. 

Primele meciuri ale competiţiei au loc joi la Berlin, între Germania şi Coreea, cu o echipă unificată (ora 18,15), în cadrul Grupei A, respectiv la Copenhaga, între Danemarca şi Chile (ora 20,15), în cadrul Grupei C.

Related posts

Leave a Comment