Criză pe piața forței de muncă. În Prahova, o fabrică a ”angajat” roboți

Companiile caută angajaţi pentru fabricile pe care le deţin pe plan local, însă acestea se confruntă cu o lipsă acută de personal, chiar şi atunci când oferă salarii atractive. Pentru a-şi urma planurile de extindere, Metigla a adus trei roboţi în fabrica de la Ceptura.

“Un element important în extinderea noastră este robotizarea, automatizarea, tehnologizarea, pentru a creşte eficienţa şi precizia în manipulare şi producţie. Toată lumea cunoaşte criza acută de a atrage oameni. Şi atunci, cum putem să ne dezvoltăm cu oameni mai puţini? Nu e un secret, nu l-am inventat noi. Ne-am utiat un pic şi peste gard, mai departe de gardul nostru, şi atunci robotizarea este unul dintre procesele care ne poate ajuta să ne putem dezvolta”, spune Liviu Mistodinis, directorul executiv al Metigla. Compania a demarat anul acesta un program amplu de investiţii, de şase milioane de euro care vor fi investite până în 2020. Din această suma, un buget de un milion de euro a fost alocat pentru acest an, din care a făcut parte şi achiziţia a trei roboţi industriali, aduşi din Germania, şi care au costat 300.000 de euro. Metigla va investi anul viitor alte patru milioane de euro în extinderea producţiei, iar în 2020, încă un milion de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *