Compania Apple pe primul loc la bursă

Apple a redobândit miercuri poziţia de cea mai valoroasă companie americană listată la bursă, încheind şedinţa de tranzacţionate în creştere cu 0,03%, la o capitalizare de 821,5 miliarde de dolari, înaintea liderilor recenţi Microsoft şi Amazon.com.

Acţiunile Microsoft au încheiat tranzacţiile de miercuri în declin cu 1,11% şi o capitalizare de 813,4 miliarde de dolari, în timp ce titlurile Amazon au coborât cu 1,12%, iar capitalizarea la 805,7 miliarde de dolari.

Titlurile Apple au crescut cu aproximativ 13% de la raportarea rezultatelor trimestriale, pe 29 ianuarie, investitorii considerând că acţiunile au scăzut prea mult în ultimele luni din cauza temerilor legate de o încetinire a cererii de iPhone-uri şi a unui avertisment rar din partea companiei referitor la venituri, provocat de condiţiile mai dificile de pe piaţa chineză.

Apple a atins o capitalizare record de 1.100 de miliarde de dolari în octombrie, dar apoi valoarea de piaţă a scăzut treptat, fiind depăşită în decembrie de Amazon şi de Microsoft, care de atunci au ocupat pe rând prima poziţie.

Related posts

Leave a Comment

three × 2 =