Codul Penal a fost ADOPTAT în Parlament

Coaliția PSD-ALDE a reușit să treacă Codul Penal prin Camera Deputaților cu 167 de voturi pentru, 97 împotrivă și 19 abțineri.

Proiectul a trecut la mustață, pentru că limita era de 165 de voturi. După dezbaterile de miercuri, legea ar urma să intre joi la votul final în procedură de urgenţă, iar apoi să meargă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Marţi, proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 de voturi “pentru”, 28 de voturi “împotrivă şi nouă abţineri, după o şedinţă tensionată, în care opoziţia a încercat să lase puterea fără cvorum, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece senatorii UDMR au venit în sală pentru ca şedinţa să poată continua.

Related posts

Leave a Comment