Ce spune Simona Halep despre finala de la Doha

Simona Halep a declarat că se simte foarte obosită după finala de la Doha și a recunoscut la finalul meciului cu Elise Mertens, în finala turneului WTA de la Doha. că s-a aflat la capătul puterilor în setul decisiv. Halep – Martens s-a desfășurat pe trei seturi: 3-6, 6-4, 6-3.

,,Mă simt tare obosită, am simţit deja din setul doi, mi se blocau muşchii de la spate… Băşica… Mi-a dat şi puţin sânge…”, a spus Simona Halep în exclusivitate pentru Digi Sport.

Simona a solicitat intervenţia medicului pentru nişte probleme la piciorul drept, niște bătături. Însă cu adevărat îngrijorătoare au fost durerile la spate, care au început să apară într-un moment crucial al meciului – la mijlocul setului decisiv. La scorul de 4-2 pentru Mertens, pe propriul serviciu, Halep s-a aplecat de două ori şi a dus mâna la spate.

După încheierea partidei, Simona Halep a plecat direct la vestiare, revenind ulterior pentru a participa la festivitatea de premiere.

Elise Mertens „a fost mai bună şi a meritat să câştige”, a recunoscut Simona Halep, cu fair-play. „Aşa a fost să fie, nu dramatizez, este o finală, un moment frumos”, a adăugat ea.

MERTENS A PLECAT LA VESTIARE EXACT CA SARAPOVA

Numărul 3 WTA nu a dat vina nici pe întreruperea de ritm care s-a produs în momentul, destul de controversat, în care adversara ei a cerut time-out medical. 

„Nu pot să mă gândesc la time-out-ul medical al Elisei Mertens, pot spune doar că eu am fost obosită, nu am mai avut benzină”, a declarat Halep

MERGE LA DUBAI

Simona Halep ar trebui să participe săptămâna viitoare la turneul de la Dubai. Românca a dat asigurări că o va face și că nu are nicio problemă medicală.

„La Dubai mă duc şi joc, nu am nicio accidentare, sunt doar obosită, am două zile şi o să-mi revin”, promite Simona Halep.

Ea a câștigat în 2015 titlul la Dubai, iar anul trecut nu a participat din cauza unei accidentări.

Related posts

Leave a Comment