Arsenie Boca a levitat la înmormântarea mamei sale

În regim de detenție a avut loc minunea prin care părintele a reușit să “iasă” prin zidurile temniței, pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale. I se dau trei ore liber, timp în care pur și simplu dispare, gardienii dând alarma. La exact trei ore revine și, chestionat fiind de cei care îl păzeau răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. Gardienii au sunat acolo și li s-a confirmat prezența la înmormântarea mamei, care avusese loc la Vața de Sus, la câteva sute de kilometri de locul unde părintele era închis.

Se mai spune, pe baza mărturiilor supraviețuitorilor temnițelor comuniste, că ușa celulei sale se deschidea în fiecare noapte, astfel că un gardian trebuiea să stea permanent în fața ei. Se spune că dispărea pur și simplu, întorcându-se spre dimineață.

Preotul Viorel Trifa a povestit ce știa de la un fost gardian, angajat la una dintre închisorile la care fusese deţinut Boca. „I-au spus părintelui să le spună ceva despre Dumnezeu, ca să-i facă să creadă. Şi părintele le-a spus că la al doilea rând de porţi ale închisorii, se află două femei. Le-a descris, cu lux de amănunte, ce avea fiecare în desagă. Cei doi gardieni au fugit şi le-au scotocit femeilor în saci. La întoarcere, au reclamat la conducerea închisorii că printre deţinuţi se află un părinte care vede prin ziduri.”

Primul mare semn dumnezeisc s-a arătat insa chiar după prima arestare a sa. Se spune că, într-o noapte, monahul a fost scos din celula unde se afla, în arestul Securității de la Hațeg, de doi milițieni brutali. Cei doi l-au luat de subsuori, pe sus, în timp ce îl insultau și îl batjocoreau. Părintele i-a iertat, dar mâna dreaptă a unuia și mâna stangă a celuilalt, adică exact cele care l-au atins, s-au uscat în scurt timp. Milițienii au rămas infirmi pe viață. Mulți credeau că minunile părintelui Arsenie Boca se săvârșeau prin foc, iar cine îl atingea cu dușmănie, era ars de para focului Dumnezeiesc.

Related posts

One Thought to “Arsenie Boca a levitat la înmormântarea mamei sale”

Leave a Comment

eleven − two =