Producătorii români consideră că târgurile sunt singura șansă de valorificare a produselor tradiționale

Produsele tradiţionale ale fermierilor autorizaţi vor fi valorificate doar printr-un târg de specialitate săptămânal, a declarat preşedintele fondator al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale Maramureş, Ioan Tătăran.

Șanse suplimentare pentru salvarea vieților pacienților din județul Prahova care suferă accidente vasculare cerebrale

Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost inclus, din acest an, în programul național derulat de Ministerul Sănătății privind tratamentele imediate în cazul apariției accidentelor vasculare cerebrale. Doamna ministru Sorina Pintea a anunțat extinderea acestui program prin care bolnavii vor beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele patru ore și jumătate de la debutul primelor simptome de AVC ischemic…