10 medalii pentru micii înotători de la CSM Ploiești!

Micii înotători de la Clubul Sportiv Municipal Ploiești s-au întors acasă victorioși, aducând cu ei 10 medalii la Campionatul Municipal de Poliatlon!

În weekend, înotătorii de la CSM Ploieşti au participat, la Izvorani, la Campionatul Municipal de Poliatlon, rezervat copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani. 

Organizată de Asociaţia Municipală de Nataţie Bucureşti, competiţia a adunat la start peste 400 de copii de la 29 de cluburi din ţară, Tamara Costache şi Ciprian Toma deplasând un număr de 12 sportivi. Aceştia au reuşit să intre în posesia a 10 medalii, după cum urmează:

– o medalie de aur – Fabian Păun;

– cinci medalii de argint – Fabian Păun, Cristina Ţolea, Erika Fortu şi ştafeta de băieţi 9 ani (2);

– patru medalii de bronz – Victor Ana (2), Patrick Iacob (2).

Totodată, toţi copiii participanţi şi-au îmbunătăţit timpii personali, având clasări între primii 10-15 la fiecare probă.

Poliatlonul implică cinci probe obligatorii la copii până la 10 ani inclusiv (4×50 metri liber, fluture, bras, spate şi 200 metri liber), respectiv 6 probe obligatorii pentru copii cu vârsta de 11 ani şi mai mari (4×50 metri liber, fluture, bras, spate şi 200 metri liber şi 200 metri mixt).

sursa: csmploiesti.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *